Page 6 - Bac R.doc
P. 6
Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat naţional 2018
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 3
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
· Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
· Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citeşte următorul fragment:
Mă consider bucureştean get-beget, nu numai fiindcă m-am născut la Bucureşti, dar şi fiindcă am dovezi
că strămoşii mei paterni, veniţi din munţii Pindului acum vreo 220 de ani, erau deja proprietari în Bucureşti în
1815. Asta-mi face aproape două veacuri. Iar dinspre mamă stau şi mai bine: am un document care atestă că
strămoşul mamei, marele vistier* Bunea Grădişteanu, avea case în Bucureşti în 1658. Făcând media, cred că
pot fi privit ca unul dintre cei mai vechi bucureşteni!
Atunci, să vă povestesc romanul meu de dragoste cu oraşul meu – de dragoste nefericită, bineînţeles.
M-am născut la Bucureşti la 31 august 1916, trei zile după intrarea României în război împotriva
Austro-Ungariei. În actele mele scrie 18 august, că eram încă sub stilul vechi, cu calendarul iulian; ţin minte
când s-a trecut la calendarul gregorian, aveam 6 ani – iar indicaţia asta greşită în toate actele mele mă supără:
mă îmbătrâneşte cu 13 zile. [...] La sfârşitul războiului – tata murise între timp, cum am spus – maică-mea nu s-a
întors îndată în ţară, ci a stat în seama bunicului până în vara anului 1920. Aşa se face că am descoperit deodată
Bucureştii la vârsta de patru ani abia împliniţi şi am amintiri din acel moment rămase extrem de vii în memoria
mea. [...] Nu erau ca astăzi zgomote de motoare. Nu. Era mai întâi ropotul cailor. Caii birjelor sau căruţelor,
trap-trap, trap-trap... apoi strigătele vânzătorilor ambulanţi – mai întâi olteanul cu cobiliţa*, care vindea
zarzavaturi, şi m-am întrebat multă vreme cum putea el să-şi câştige pâinea cu ce se găsea în cele două coşuri.
Femeile ieşeau din case, el, dintr-o smucitură, sălta cobiliţa de pe umăr şi punea coşurile la pământ. Şi femeile
se mai târguiau cu el! Venea apoi iaurgiul: „Iaurr... Iaurr... Lapte covăsituu...”. Şi ăl cu două bidoane mari de
tinichea la capetele cobiliţei: „Gaz-benzin... gaz-benzin...”. Gazul era, bineînţeles, „petrolul lampant”, căci mai
erau case unde nu pătrunsese electricitatea, iar benzina folosea gospodinelor în fel de fel de scopuri, de pildă
împotriva ploşniţelor şi păduchilor.
Dar era mai cu seamă florăreasa. Auzeam de departe strigarea ei melodioasă: „Hai la garoafe... lalele...
anatiitee”. [...] Şi chemarea se repeta, din ce în ce mai depărtată: „Hai la garoafe... lalele... anatiitee...”. Îmi mai
cântă şi azi în urechi, după atâţia zeci de ani...
Neagu Djuvara, Amintiri din anii ’20, impresii din anii ’90, în volumul Bucureştiul meu
*vistier – (în Evul Mediu) titlu dat marelui dregător care avea în grjiă tezaurul ţării
*cobiliţa – piesă de lemn curbat, purtată pe umeri şi care serveşte la transportarea găleţilor, a cofelor, a coşurilor etc.
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire
la textul dat.
1. Indică sensul expresiei să-şi câştige pâinea din textul dat. 6 puncte
2. Menționează anul intrării României în Primul Război Mondial, valorificând textul dat. 6 puncte
3. Precizează un aspect al începutului modernizării Bucureştiului, justificându-ți răspunsul cu o secvență
din text. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care autorul se consideră bucureştean get-beget. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, efectul pe care îl are asupra autorului venirea acestuia la Bucureşti, la vârsta
de patru ani. 6 puncte
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 3
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 1 din 2

