Page 19 - ENroml.doc
P. 19
Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să caracterizezi un personaj din
textul Inocenţii de Ioana Pârvulescu.
În compunerea ta, trebuie:
‒ să prezinţi două trăsături ale personajului ales, prin valorificarea fragmentelor date;
‒ să evidenţiezi două modalităţi de caracterizare a personajului ales, prin câte o secvenţă
comentată;
‒ să ai un conţinut adecvat cerinţei;
‒ să respecţi precizarea privind numărul de cuvinte.
SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)
Citeşte următorul text:
În urmă cu 94 de ani, pe 15 aprilie, bojdeuca* a fost declarată de autorităţi prima casă
memorială din România. „Bojdeuca este simplă, dar cochetă, elegantă şi păstrează atmosfera
acelor vremuri în care a locuit Ion Creangă. Păstrează şi atmosfera, dar şi obiectele care i-au
aparţinut scriitorului”, susţine gazda, Valentin Talpalaru, coordonatorul echipei de muzeografi de la
bojdeuca lui Ion Creangă. Autorul s-a mutat în această casă în 1872, unde a locuit până la moarte,
în 1889. A venit să-şi caute refugiu aici într-un moment greu din viaţa lui, după ce a fost dat afară
din diaconie*, din învăţământ […]. La bojdeucă îl aştepta Tinca Vartic, cea care a şi avut grijă de
el. […] „Bojdeuca nu avea podea ca acum, era lipită cu lut. Deşi Creangă avea bani şi putea să-şi
permită să-i facă unele îmbunătăţiri, dorea să simtă pământul sub picioare, aşa cum dorea să
simtă aerul proaspăt în cerdacul* în care dormea din primăvară şi până în toamnă”, mai spune
Valentin Talpalaru. Tot acolo, mai sunt şi un portret din ultimul an de viaţă, făcut de pictorul
Muşneţeanu, un bun prieten de-al său, o icoană a Sfântului Neculai, dăruită de bunicul său,
David Creangă şi un cufăr*, geanta sa de călătorie. Lângă fereastră se află masa la care şi-a scris
operele, o lampă şi alte obiecte personale.
după Ionuţ Fantaziu, Povestea casei în care au fost scrise „Amintirile” lui Ion Creangă,
în ziarul Evenimentul zilei
*bojdeucă – casă ţărănească mică, sărăcăcioasă
*diaconie – timp în care o persoană se află în prima etapă a preoţiei
*cerdac – primă încăpere a unei case, situată pe una sau mai multe laturi ale unei clădiri
*cufăr – ladă cu capac (şi cu încuietoare) care se foloseşte la păstrarea şi la transformarea diverselor obiecte
A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos.
1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:
– ziua în care bojdeuca lui Ion Creangă a fost declarată casă memorială;
– numele pictorului care i-a făcut un portret lui Ion Creangă. 4 puncte
2. Scrie numele autorului şi denumirea publicaţiei în care a apărut articolul. 4 puncte
3. Menţionează diateza şi modul verbelor subliniate în textul dat. 4 puncte
4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate, menţionând partea de vorbire prin care se
exprimă: Păstrează şi atmosfera, dar şi obiectele care i-au aparţinut scriitorului. 4 puncte
5. Transcrie două propoziţii subordonate diferite din fraza următoare, precizând felul acestora: Deşi
Creangă avea bani şi putea să-şi permită să-i facă unele îmbunătăţiri, dorea să simtă pământul sub
picioare. 4 puncte
6. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată
circumstanţială de mod, introdusă prin adverbul relativ cum. 4 puncte
B. Redactează o naraţiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinţi o întâmplare, reală sau
imaginară, petrecută în timpul vizitei la un muzeu sau la o casă memorială. 12 puncte
În compunerea ta, trebuie:
– să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a evenimentelor;
– să precizezi două elemente ale contextului spaţio-temporal;
– să ai un conţinut adecvat cerinţei;
– să respecţi precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie.
Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 2 p.; coerenţa
textului – 2 p.; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia – 3 p.;
punctuaţia – 3 p.; aşezarea corectă a textului în pagină – 1 p.; lizibilitatea – 1p.).
Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 1
Pagina 2 din 2