Page 18 - ENroml.doc
P. 18

Ministerul Educaţiei Naţionale
                                            Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

                          EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
                                                Anul şcolar 2016 – 2017

                                                      Probă scrisă
                                               Limba şi literatura română

                                                                                                  Varianta 1
            ·    Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
            ·    Timpul de lucru efectiv este de două ore.

            SUBIECTUL I                                                                       (40 de puncte)

            Citeşte următorul text:

                    Era încă vacanţă şi, fiindcă afară era neobişnuit de cald pentru un oraş de munte, nu prea
            aveam  ce  face.  […]  Şi  cum  nicăieri  nu  era  umbră,  am  mers  de-a  lungul  străzilor  topite  până  la
            marginea de sus a oraşului cu case vechi, unde, într-o curte interioară lunguiaţă, plină de iarbă şi
            tufe, îşi avea bătrânul anticar* intrarea în magazinul lui de comori. Ne-a primit de parcă ne cunoştea
            dintotdeauna  şi  ne-am  împrietenit  imediat,  deplin,  cum,  uneori,  te  împrieteneşti  cu  un  om  dintr-o
            carte.  Numai  că  el  era  un  om  viu,  dar,  ce  să  vă  spun,  avea  dreptate  Doru,  era  un  pic  ciudat  şi
            semăna într-adevăr cu un personaj de roman. Avea o barbă cât toate zilele, cred că ar fi încăput un
            cuib de pitulice acolo, o barbă cu fire albe […], iar deasupra ochilor, sprâncenele erau ca streşinile
            de la casa noastră. Din mijlocul bărbii apărea o gură mucalită*, care-şi ţinea râsul prizonier în interior,
            iar ochii străluceau de luminiţe cum rareori am văzut. Acum, că mă gândesc, era şi foarte palid, dar
            asta  se  vedea  greu,  din  cauza  bărbii.  În  ce  mai  rămăsese  din  vacanţa  aia  am  trecut  aproape  în
            fiecare zi pe la el.
                    Avea nenumărate obiecte de scamatorie la care eu, una, nu mă săturam să mă uit. Baghete
            magice ca nişte tuburi din care ieşeau metri întregi de şaluri colorate, subţiri ca pânza de păianjen,
            sfere roşii, cu cavităţi* ascunse, care se deschideau prin două locuri şi-ţi arătau mereu alt interior, din
            unul puteai să scoţi o bilă mică, altul era gol, cărţi de joc cu diverse trucuri şi doi porumbei albi, care se
            lăsau mângâiaţi pe aripi. Omul ăsta singuratic nu obosea să inventeze ceva nou în jocurile noastre
            vechi, doar nu degeaba era el inventatorul pixului: ne punea, de exemplu, să facem un concurs de
            fugă. Desena o linie cu creta pe trotuar, în faţa curţii, şi-n loc să spună: „Cine trece primul linia de
            sosire câştigă!”, spunea invers:
                    — Câştigă cine ajunge ultimul!
                    Hmm, asta ne deruta pe toţi [...]. Alteori, ne dădea bomboane cu stafide trase în ciocolată, o
            minunăţie, dar ca să le primim trebuia să rezolvăm probleme de logică dintr-o carte a lui [...]: „Eşti la un
            concurs de fugă. Îl depăşeşti pe cel de pe poziţia a doua, pe ce poziţie eşti?” Să nu spuneţi prima, cum
            am spus eu. Sau încă: „Eşti tot la un concurs de fugă, 100 de metri plat, să zicem, îl depăşeşti pe cel
            de pe ultima poziţie, pe ce poziţie eşti?” – vedeţi bine că fugeam tot timpul, chiar şi când stăteam pe
            scaun. Bate-ţi tu capul, dacă vrei, mie îmi plăceau doar aşa şi râdeam când le auzeam. Dar ceilalţi trei
            reuşeau, când şi când, să le dea de capăt. Erau, în orice caz, mai interesante decât cele de la şcoală.
            La asta, cu „îl depăşeşti pe cel de pe ultima poziţie”, fratele meu a spus că e imposibilă şi a primit ca
            premiu tot cornetul cu bomboane. [...]
                    Ne distram grozav cu prietenul nostru, anticarul, şi sunt sigură că şi el cu noi. Doar că el stătea
            tot mai mult aşezat şi uneori părea, chiar şi-aşa, sleit de puteri, şi-atunci ne ruga să plecăm acasă. Eu îi
            vorbeam cu „tu”, că doar eram rude, iar pe-atunci toţi oamenii erau „tu” pentru mine, fratele meu îi
            spunea când „tu”, când „dumneavoastră”, iar Dina şi Doru îi ziceau numai „dumneavoastră”.

                                                                                  Ioana Pârvulescu, Inocenţii

            *anticar – persoană care se ocupă cu achiziţionarea şi vinderea de cărţi vechi
            *mucalit – care ştie să stârnească râsul păstrând un aer serios; poznaş
            *cavitate – adâncitură într-un corp solid

            A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos.
            1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: ciudat, fugeam. 4 puncte
            2. Menţionează rolul cratimei din secvenţa şi-n loc să spună.                           4 puncte
            3. Explică  modul  de  formare  a  unui  cuvânt  obţinut  prin  derivare  şi  a  cuvântului  obţinut  prin
            compunere din secvenţa ochii străluceau de luminiţe cum rareori am văzut.               4 puncte
            4. Transcrie două cuvinte care conţin diftong din secvenţa: Alteori ne dădea bomboane cu stafide
            trase în ciocolată, o minunăţie, dar ca să le primim trebuia să rezolvăm probleme de logică.  4 puncte
            5. Formulează două idei principale/secundare din textul dat.                            4 puncte
            6. Precizează, într-un enunţ, un motiv pentru care anticarul era îndrăgit de copii.     4 puncte

            Probă scrisă la limba şi literatura română                                             Varianta 1
                                                      Pagina 1 din 2
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23