Page 7 - ENroml.doc
P. 7
Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)
Citeşte următorul text:
Garda cetății Alba Carolina, din Alba Iulia, defilează prin fața sutelor de vizitatori, care se întrec în
a-și înălța cât mai mult smartphone-urile peste capetele rândurilor din față ca să facă poze și să filmeze
momentul. Îmbrăcați în uniforme austriece din secolul al XVIII-lea, membrii gărzii, unii pe jos, alții călare
pe nişte superbi frizieni*, înarmați cu flinte, trec pe sub Poarta a III-a a cetății, grandioasa poartă a
ansamblului arhitectural Alba Carolina, dominată de statuia ecvestră* a împăratului Carol al IV-lea, din
Casa de Habsburg. Se respectă întregul ceremonial și se trag salve de tun […].
Pe 4 noiembrie 1715, generalul Steinville, comandantul trupelor imperiale austriece din
Transilvania, împreună cu Stefan Kornis, guvernatorul Transilvaniei, și Giovanni Visconti Morando,
arhitectul italian care a proiectat fortificația, au pus temelia cetății Alba Carolina. Aceasta avea rol atât
în sistemul de apărare al habsburgilor împotriva turcilor, cât și de consolidare a puterii în teritoriile
ocupate. Cum trebuia să fie principala fortăreață a Transilvaniei, a fost construită după cele mai noi
metode de fortificare ale vremii, concepute de arhitectul militar francez, Sébastien Le Prestre,
Marchiz de Vauban. Planurile au fost trimise la Viena, pentru a primi aprobarea Prințului Eugeniu de Savoia.
Pentru amplasare, s-a ales strategic cel mai înalt punct al orașului, pe locul a două fortificații mai vechi.
Totul a costat aproape două milioane de guldeni* de aur, o sumă imensă pentru acele vremuri. Intrarea
în cetate se făcea prin intermediul a șapte porți, câte una pe fiecare linie de apărare. În prezent,
Traseul celor Trei Fortificații din Alba Carolina conține vestigiile a trei cetăți, din epoci distincte, construite
succesiv în același loc, fiecare nouă cetate incluzând-o pe cea veche: castrul roman (106 d.H.),
cetatea medievală (sec. XVI-XVII) și cetatea Alba Carolina.
Adina Brânciulescu, Transilvania, din „goana” trenului,
în National Geographic Traveler, nr. 35/2017
*frizieni – specie de cai
*ecvestră – (despre opere de artă) care reprezintă o persoană călare
*guldeni – monede de aur sau de argint, care au circulat în mai multe țări din Europa
A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos.
1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:
– numele guvernatorului care a pus temelia cetății Alba Carolina;
– un rol pe care îl avea cetatea Alba Carolina în secolul al XVIII-lea. 4 puncte
2. Scrie numele autoarei și anul în care a apărut articolul din care este extras fragmentul. 4 puncte
3. Menţionează genul şi cazul substantivelor subliniate în textul dat. 4 puncte
4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate, menţionând partea de vorbire prin care se exprimă:
În prezent, Traseul celor Trei Fortificații din Alba Carolina conține vestigiile a trei cetăți, din epoci
distincte, construite succesiv în același loc. 4 puncte
5. Transcrie două propoziţii subordonate diferite din fraza următoare, precizând felul acestora: Garda
cetății Alba Carolina, din Alba Iulia, defilează prin fața sutelor de vizitatori, care se întrec în a-și înălța
cât mai mult smartphone-urile peste capetele rândurilor din față ca să facă poze și să filmeze
momentul. 4 puncte
6. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată
subiectivă, introdusă prin adverbul relativ cum. 4 puncte
B. Redactează o naraţiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută într-o
cetate. 12 puncte
În compunerea ta, trebuie:
– să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a faptelor;
– să precizezi două elemente ale contextului spaţio-temporal;
– să ai un conţinut adecvat cerinţei;
– să respecţi precizarea privind numărul de cuvinte.
Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie.
Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 2 p.; coerenţa textului – 2 p.;
registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia – 3 p.; punctuaţia – 3 p.;
aşezarea corectă a textului în pagină – 1 p.; lizibilitatea – 1p.).
Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 2
Pagina 2 din 2